Consiliul Local Galaţi a avut pe ordinea zi a şedinţei de joi, 27 aprilie 2023, Regulamentul pentru instituirea şi administrarea taxei de salubrizare în municipiul Galaţi, care înlocuiește taxa de habitat.

Regulamentul pentru instituirea și administrarea taxei de salubrizare în municipiul Galați, în forma prevăzută în prezenta hotărâre precum și a taxei de salubrizare în municipiul Galați prevede aprobarea, începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei hotărâri, a taxei de salubrizare care este în sumă totală de 14,14 lei/persoană/lună, din care 2,65 lei/persoană/lună reprezintă contribuția pentru economia circulară.

Cuantumul sumelor achitate anticipat cu titlul de taxă habitat până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se va compensa din oficiu cu cuantumul sumelor ce se vor datora pentru taxa de salubrizare. La stabilirea taxei de salubrizare se preiau informațiile deja existente în evidența fiscală actuală, cu privire la beneficiarii serviciului de salubrizare (număr persoane, scutiri, etc). Începând cu luna mai 2023, taxa de salubrizare pentru utilizatorii non-casnici care beneficiază individual de prestarea serviciului de salubrizare, fără contract încheiat cu operatorul, este de 3 ori mai mare decât nivelul rezultat din tariful aplicat utilizatorilor cu contract. 

Toți utilizatorii serviciului public de salubrizare – persoane juridice, care desfășoară activități pe raza municipiului Galați, au obligația de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul serviciului de salubrizare, S.P. Ecosal Galați. În condițiile în care utilizatorii serviciului public de salubrizare, persoane juridice, refuză să încheie contract de prestări servicii cu operatorul Serviciul Public Ecosal Galați, în baza prevederilor art. 26 alin. (1), lit. b) coroborat cu art. 30 alin. (3) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie taxa de salubrizare pentru persoanele juridice. 

Taxa de salubrizare se instituie pentru următoarele activități prestate de operatorul Serviciul Public Ecosal Galați:  

a) pentru activitatea de colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale:    

(i) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale;    

(ii) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă,

(iii) colectarea separată şi transportul separat al biodeşeurilor din deşeurile municipale, din momentul în care este implementat sistemul de colectare separată şi de transport separat al biodeşeurilor către instalaţiile de compostare, instalaţiile de digestie anaerobă şi/sau instalaţiile integrate de tratare a deşeurilor;

b) pentru activitatea de sortare a deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat;

c) pentru activitatea de tratarea aerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de compostare; d) eliminarea, prin depozitare, a deşeurilor reziduale şi reziduurilor. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentExercițiu de simulare intervenție incendiu în această seară, la Spitalul Județean Galați
Articolul următorArestat preventiv sub acuzația de viol și incest