Într-un sat din Galaţi, toţi copiii din clasele primare învaţă simultan. În tot judeţul majoritatea şcolilor care au clase simultane au fost comasate, dar nu şi la Vădeni.

În satul component al comunei Cavadineşti nu s-a putut face asta, fiindcă localitatea rămâne izolată pe timp de iarnă.

Aflată într-un sătuc la margine de judeţ şi de ţară, Şcoala de la Vădeni numără în total 15 preşcolari la grădiniţă şi 18 elevi în toate cele cinci clase primare.

Mai mult decât atât, dacă, de regulă, într-o clasă simultană sunt maximum două niveluri de studiu, aici sunt toate clasele primare. Toţi cei 18 elevi au o singură învăţătoare, care face tot ce poate pentru a-i învăţa cât mai multe lucruri, într-o formă de învăţământ care se cheamă simultan.

Un program modular, adaptat la vârstele elevilor

În loc să predea patru ore pe zi, învăţătoarea de la Vădeni are un program de şase ore. De la  8,00 la 10,00 dimineaţa se vede doar cu clasele mici, pregătitoare, clasa I şi a II-a. Aceştia au dimineaţa orele importante de matematică, scriere şi citit. De la 10,00 la 12,00, vin şi elevii de la clasele a III-a şi a IV-a. Aceştia fac împreună cu cei mici orele mai puţin dificile: desen, muzică, educaţie fizică, etc. La ora 12,00, prichindeii pleacă acasă, iar cei mari rămân în continuare, două ore, pentru noţiunile serioase, de matematică şi română.

Iarna, drumurile devin impracticabile şi câte două săptămâni

Elevii ar fi trebuit transferaţi la şcoala din Cavadineşti. Însă, iarna, drumurile devin impracticabile şi câte o săptămână sau două.

„Am încercat într-un an să-i aducem la Cavadineşti. La o ninsoare mai serioasă, au fost nevoiţi să stea acasă şi două săptămâni. Apoi, s-au obişnuit aşa. Am mai stat două săptămâni, că era mai bine acasă. Am fost nevoiţi să ne ducem după ei ca să-i aducem la şcoală. Pentru că provin din familii sărace, care se mulţumesc cu puţin, lipsa motivaţiei pentru învăţătură e o trăsătură comună a acestor copii. Prin urmare, în anul următor, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean, am decis să-i ţinem în sat şi să recurgem la un program special, astfel încât să poată învăţa lucrurile elementare”, povesteşte directoarea Ioana Bujoreanu.

Articolul precedentGălăţenii care aşteptau pensia s-au ales cu o dezamăgire
Articolul următorMicrocentralele de cartier funcţionează, dar mai sunt blocuri fără căldură