Gălăţenii care aşteptau pensia s-au ales cu o dezamăgire. Dacă primeau de regulă pensia spre finalul lunii sau chiar la începutul ei, acum încă nu a venit.

În unele cazuri, întârzierea este chiar mai mare de 10 zile, ceea ce, mai ales în cazul pensiilor mici, este extrem de greu de suportat. Lucrurile devin şi mai dificile fiindcă pensia anterioară a venit mai devreme decât de obicei şi toată lumea a avut cheltuieli mai mari de sărbători.

Potrivit unui document remis de Compania Naţională Poşta Română, motivul decalării cu câteva zile a plăţii pensiilor pentru prima lună din 2019 este perioada sărbătorilor de iarnă, în care au existat mai multe zile libere, nebancare.

Potrivit informaţiilor noastre, ordinele de plată au fost depuse vineri, 4 ianuarie 2019, iar plata efectivă a pensiilor va începe miercuri, 9 ianuarie 2019.

În consecinţă, achitarea mandatelor la domiciliul beneficiarilor se va face în perioada 9-17 ianuarie 2019. Perioada de achitare a mandatelor la ghişeu va fi până pe 21 ianuarie 2019, iar înapoierea drepturilor neachitate se va face pe 25 ianuarie 2019, reiese din documentul citat.

Asta înseamnă că şi plata taxelor şi impozitelor, pe care gălăţenii pensionari se grăbeau să o facă în primele zile ale anului, va mai trebui să aştepte.

Plata pensiilor prin card nu va avea de suferit, potrivit informaţiilor noastre aceasta urmând să se desfăşoare normal.

Articolul precedentUn fotbalist de la Viitorul Hârlău a prins crucea de Bobotează la Galaţi
Articolul următorÎntr-un sat din Galaţi, toţi copiii din clasele primare învaţă simultan