Festivalul gălăţean de folk „Baladele Dunării” a ajuns la ediţia a 21-a

Festivalul gălăţean de folk „Baladele Dunării” a ajuns la ediţia a 21-a şi va avea loc anul acesta pe 31 mai şi 1 iunie, în Grădina Publică.

Festivalul Naţional Studenţesc de Muzică Folk va începe vineri, la ora 18.00, cu concursul studenţilor. Prima seară se va încheia cu un recital susţinut de cunoscutul cantautor Mircea Vintilă.

A doua zi, sâmbătă, 1 iunie, tot de la ora 18,00, vor avea loc Gala laureaților şi festivitarea de decernare a premiilor. În continuare este programat un recital al grupului Bendis, care va fi urmat de un concert Remember Florian Pitiș, cu Dorin Andone & Pacifica.

Intrarea la cele două seri studenţeşti de muzică folk este liberă. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, festivalul se va desfăşura în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor.

Articolul precedentFestivalul „Insula”, un „Untold” de Tecuci, începe astăzi la… Drăgăneşti
Articolul următorJudeţul Galaţi se află sub Cod portocaliu de ploi torenţiale