Expoziţie de pastel şi tapiserie Cela Neamţu, la Galaţi. Un eveniment cultural de marcă în oraşul de la Dunăre, o invitaţie pentru toţi gălăţenii. 

Muzeul de Artă Vizuală va găzdui miercuri, 13 februarie, de la 18,00, vernisajul expoziţiei de pastel şi (foarte rar după 1990) tapiserie semnată de Cela Neamţu, „una dintre personalităţile cele mai importante ale artei contemporane româneşti în domeniul tapiseriei”, spune criticul Mariana Cocoş.

Membră corespondentă a European Textile Network şi a International Textile Network, artista are numeroase premii în ţară şi în străinătate, dar şi Medalia de Aur a Salonului Artiştilor Plastici Francezi.

Date biografice

Cela Neamţu s-a născut pe data de 16 iulie 1941 în localitatea Piciorul Lupului, judeţul Iaşi. Între 1960 –1966 a urmat cursurile Institutului „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, Secţia Arta textilă iar din 1970 este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

În anul 1990 devine membru corespondent al E.T.N. (European Textile Network). Tot în1990 este aleasă membră a I. T. N. E. T. (International Textile Network).

Expoziţii personale: 1969, 1973, 1976, 1982, 1988, 1993, 2000, Bucureşti; 1974, 1993, Iaşi; 1988, Botoşani; 1993, Constanţa, Buzău, Bârlad, Vaslui; 1994, Brăila; 1983,1988, Düsseldorf, Vel¬bert, Hilden, Bad Oyenhausen (Germania);1988, Roma (Italia); 1991, Ashkelon (Israel); 1992, Soissons (Franţa); 1995, Sofia (Bulgaria); 1997, New York, Washington D.C. ( SUA); 2004, Tel Aviv (Israel); 2005, Bârlad; 2006, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi; 2007, Muzeul de Artă Craiova; 2008, Galeria „Dana” Iaşi, Galeria „Tonitza” Bârlad, Galeria „Orizont” Bucureşti; 2009, Muzeul de Artă Buzău; 2010, Vision Centre in Cork-Irlanda, Fălticeni; 2011, Galeria “Dialog“ Bucureşti, Galeria “Mall Moldova” Iaşi; 2012, Galeria “Frezia“ Dej.

Premii: 1974, Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru prototip; 1978 Premiul II pentru Tapiserie oferit de Ministerul Culturii; 1984, Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru Tapiserie; 1986, Diplomă de Onoare la Cvadrienala Artelor Decorative din Erfurt, Germania; 1987, Placheta la a 8-a Bienală Internaţională de Arte din Valparaiso, Chile; 2000, Medalia Mihai Eminescu; 2001, Ordinul Naţional Serviciul Credincios în Grad de Comandor; 2003, nominalizată pentru Premiul Academiei Române; 2005, Premiul de Excelenţă din partea Patronatului Naţional Român; 2006, Medalia de Aur a Salonului Artiştilor Plastici Francezi, ediţia nr. 217, Grand Palais, Paris; 2008, Premiul “Vasile Pogor” din partea primăriei oraşului Iaşi; 15 decembrie 2011, ACADEMIA ROMÂNĂ acordă PREMIUL ,,ION ANDREESCU” în domeniul artelor plastice pentru ÎNTREAGA CREAŢIE doamnei CELA NEAMŢU.

Articolul precedentCFR le acordă reduceri îndrăgostiților, dacă pleacă la munte de Sf. Valentin
Articolul următorKiricenko a marcat pentru două victorii istorice ale hocheiștilor români