Echipa de futsal United Galaţi, vicecampioana României în ultimele două sezoane, are un nou antrenor, în persoana lui Florin Ignat, un gălăţean care a activat în ultima parte a carierei la Autobergamo Deva.
El a renunţat la activitatea competiţională, astfel că la United va fi doar antrenor. Conform paginii oficiale a clubului, Ignat a semnat cu gruparea gălăţeană un contract pe un an, cu drept de prelungire.
În vârstă de 36 de ani, Florin Ignat este unul dintre cei mai cunoscuţi jucători de futsal din România, el evoluând pentru echipa naţională inclusiv la Campionatul European din acest an. Ca antrenor-jucător la Autobergamo Deva, Ignat a câștigat Liga I, în urmă cu două sezoane, învingându-i în finală chiar pe cei de la United.
După numirea lui Florin Ignat în funcția de antrenor principal, portughezul Vitor Hugo Costa, tehnicianul care a pregătit formaţia United în sezonul recent încheiat, a devenit director tehnic al clubului. Acest post era vacant după ce David Asandei, numit recent selecționer al echipei naționale feminine, și-a încheiat conturile cu gruparea gălățeană.