Într-o postare de pe Facebook, doctoru Paul Ichim își arată nemulțumirea față de practica altor spitale de primă linie de a trimite pacienții la Spitalul Județean, spital suport de altfel.

În postarea de pe rețeaua de socializare, doctorul Ichim îi arată nemulțumirea și îngrijorarea față de practica altor spitale, de linia întâi de a trimite pacienții la Spitalul Județean. Se pare că alte spitale nu doresc să preia pacienții cu comorbidități, mai ales în stare gravă, deoarece nu ar avea aparatura necesară, ori nu ar avea cunoștințele potrivite pentru tratarea acestora. Declarațiile senatorului sunt susținute de sursele din rândul cadrelor medicale, care spun că atunci când un caz se complică, este trimis la Spitalul Județean: „mare adevăr și încă a vorbit în general”.

Reproducem mai jos textul:

„Pana la urma ce-i Spitalul Judetean, in ecuatia sanatatii ultimelor doua luni. Cu toate ca-i declarat ca fiind de suport, sau nu stiu cum se numeste, in orice caz nu de prima linie Covid, primeste de la celelalte spitale desemnate in acest sens, toate cazurile mai dificile. Spitalul de boli infectioase care nu are nici in acest moment ATI, trimite la Judetean. Spitalul CFR pe considerentul ca are doar un aparat de ventilatie mecanica si ca nu-si poate deranja seara medicii, trimite la Judetean. Problema cu Spitalul de Pneumoftiziologie este deja cunoscuta, nu poate primi batrani cu acest Covid, deoarece au comorbiditati si nu se pricep. Ca au bolnavi cu TBC si patologie complexa conexa nu se pune, cei cu acest Covid se trimit la Judetean. Ca doamna de acolo dupa o prima revolta a autoritatilor privind refuzul de asistenta medicala , a fost cat pe ce sa-si piarda postul, vad ca-si vede de treaba nestingherita, Apropos, traiasca fostele si actualele relatii liberale dar si trecute PSD-iste ale…stim noi cui. Asa-i in viata, unii sunt facuti de mama lor doar pentru postul de director, la altceva nu se pricep.
Judeteanul se chinuie de doua luni sa-si delimiteze circuitele, este singurul spital care incearca sa-si trieze cazurile in acele corturi. Puterea de testare in timp real este limitata. Dupa vechea traditie incetatenita bine, totul se descarca la judetean. In garda habar nu ai daca te intalnesti cu viroza. Din cauza asta spitalul a functionat la 25-30% din capacitate.
Bolnavii cu restul patologiilor au lasat frica in ultimele doua saptamani si vin disperati la Spital. Avem de operat din ce in ce mai mult, dar trebuie sa tot decalam programul si sa ne rugam Divinitatii sa nu se complice unul din pacientii ce asteapta(multa oncologie). Serviciul de terapie intensiva are o groaza de personal imobilizat la acel compartiment Covid, iar spatiul pentru terapia postoperatorie este astfel limitat. Spitalul Judetean ar trebui sa asiste doar pacientii care au Covid cu urgente medico-chirurgicale. Numarul acestora in aceste 2 luni a fost foarte , foarte mic.
Pana la urma ce se doreste de la acest spital? In maniera asta nu putem acoperi asistenta medicala a celorlalte patologii, suntem blocati cu ce nu ar trebui sa fie asistat aici, fiind si cei mai expusi la o contaminare in masa.
Vad ca toti ai nostri din spital cam tac, ar fi cazul sa-si asume rolul desemnat fiecare spital in parte. Ii rog sa scrie pe aici, sa cunoasca lumea cu ce ne lovim acolo. Sa povesteasca mitocania ultimului etnic asistat Covid, trimis din alt spital pentru ca nu voiau sa se complice cu el. Daca ar vorbi personalul de acolo din ATI ce-a patit, v-ati ingrozi.
Stiu ca o dotare in timp scurt, o regandire a circuitelor ia timp si cere resurse materiale, dar in mod sigur in maniera asta, in care nimeni nu mai asculta de nimeni si arunca doar in curtea Judeteanului, nu mai poate continua.
Credeti ca-i o exagerare rugamintea de a redistribui, poate decidentii vor afla si vor asculta si parerea multora dintre noi?”

Articolul precedentÎn Galați și pe o rază de 30 de km se poate circula fără declarație pe propria răspundere
Articolul următorParteneriat între UDJ Galați și Curtea de Apel