Copiii Galaţiului au fost sărbătoriţi, vineri, 31 mai, în parcul de lângă Consiliul Judeţean, în cadrul unei petreceri organizate cu ocazia Zilei de 1 Iunie
Parcul insituţiei a fost gazdă pentru peste 500 de copii, care s-au jucat pe tobogan, au desenat pe asfalt, au cântat şi au dansat cu animatorii evenimentului. Cei mici s-au transformat apoi în eroii lor preferaţi, cu ajutorul unei echipe de pictură pe faţă. În continuare, copiii au descoperit lumea roboţilor, alături de echipele de robotică de la Sophia Science şi Byte Force CNVA, remarcate la competiţii naţionale şi internaţionale.
Copiii au primit dulciuri, îngheţată, cărți de colorat și baloane. „Au râs mult şi s-au distrat. Au fost fericiţi, iar asta contează cel mai mult. Ne-au adus aminte tuturor de magia copilăriei”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Județean Galaţi. La petrecere au fost prezenţi şi copii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi și de la Fundația Familia.
Tot cu ocazia zilei de 1 Iunie, Primăria Galaţi organizează, sâmbătă, de la ora 17.30, mai multe evenimente. Micuţii sunt aşteptaţi în Orăşelul Copiilor şi în parcurile din Micro 17 (lângă Penny Market) şi Micro 39 pentru a se bucura de diverse activităţi şi cadouri. În program, cei mici vor avea teatru de păpuşi, dans, muzică, magie şi ateliere de creaţie.