Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a trimis bani primăriilor pentru combaterea pestei porcine africane, după o şedinţă extraordinară în care s-a aprobat scoaterea a aproape 1,14 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară.

Potrivit preşedintelui CJ Galaţi, Costel Fotea, cea mai mare sumă, 200.000 de lei, a fost alocată comunei Suceveni, unde a fost confirmată existenţa pestei şi toţi porcii din gospodăriile localnicilor au fost sacrificaţi şi incineraţi, la sfârşitul săptămânii trecute. Banii vor fi viraţi Primăriei Suceveni, care îi va folosi pentru procurarea substanţelor necesare dezinfectoarelor individuale (covoraşe cu substanţe dezinfectante – n.r.) şi a echipamentelor aferente.

Ceilalţi 939.860 de lei au fost alocaţi celorlalte 63 de oraşe şi comune din judeţ. Cele mai mari sume vor ajunge la Drăguşeni – 45.000 de lei, Lieşti – 36.000 de lei, Smârdan – 31.600 de lei şi Băneasa – 30.300 de lei.

Decizie a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

Conform Hotărârii nr. 30 din 5.08.2018 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale de pe raza judeţului, prin grija consiliilor locale, se vor instala dezinfectoare individuale în toate gospodăriile care deţin porci.

Potrivit lui Costel Fotea, CJ Galaţi a alocat fondurile necesare pentru achiziţionarea dezinfectoarelor în baza situaţiei transmise de DSVSA Galaţi privind numărul gospodăriilor deţinătoare de porci. Sumele deja repartizate au fost calculate pentru o perioadă de 45 de zile. În cazul în care situaţia se va schimba, CJ Galaţi a anunţat va aloca fonduri suplimentare.

Articolul precedentZeci de gălăţeni au fost prinşi muncind fără forme legale
Articolul următorO puştoaică din Tecuci a devenit campioana Italiei la patinaj artistic pe role