Suporter Club Oțelul Galaţi a anunțat că miercuri, 22 august, începe comercializarea abonamentelor pentru noua ediție a Ligii a III-a.

Tichetele de acces vor putea fi achiziționate de la magazinul oficial al clubului, situat la stadion, pe strada Gheorghe Asachi, iar prețurile diferă în funcție de zona de stadion preferată. Magazinul este deschis de luni până vineri, între orele 11.00 și 19.00.

La Tribuna oficială, prețul unui abonament este de 250 de lei, preţul pentru Tribuna I a fost stabilit la 80 de lei, un abonament la Tribuna a II-a va costa 60 de lei, iar unul în Peluza I (Nord) poate fi cumpărat cu 30 de lei. Abonamentele sunt valabile pentru tot sezonul 2018-2019, tur și retur, precum și pentru jocurile organizate de Oțelul în Cupa României.

Acces gratuit şi reduceri

Suporterii care dețin carduri de membru oficial, socios, vor intra gratuit la meciurile organizate de SC Oțelul pe tot parcursul sezonului 2018-2019.

Elevii, studenții şi pensionarii vor putea achiziționa un abonament promoțional în valoare de 50 de lei, la Tribuna I sau la Tribuna a II-a. De același preț vor beneficia părinții copiilor legitimați la Centrul de Copii și Juniori al SC Oțelul Galați. Femeile și copiii cu vârsta maximă de 14 ani vor avea acces gratuit, cu mențiunea că minorii trebuie să fie însoțiti de un adult.

Preţurile biletelor pentru sezonul 2018-2019 vor fi următoarele: 20 de lei la Tribuna 0, 7 lei la Tribuna I, 5 lei la Tribuna a II-a şi 2 lei la Peluza I. Tichetele pot fi achiziționate, în zilele premergătoare jocului, de la magazinul oficial al clubului, iar în ziua meciului, de la casele de bilete ale stadionului.

Articolul precedentMai sunt 359 de locuri libere la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Articolul următorO cisternă cu azotat de amoniu a lovit o vacă, pe DN 25 Galaţi – Tecuci