Cinci gălăţeni cercetaţi pentru contrabandă cu ţigări

Cinci gălăţeni sunt cercetaţi pentru contrabandă cu ţigări în piaţa din Micro 17, aproape 2.000 de pachete fiind confiscate în urma a şapte percheziţii imobiliare.

Poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale Transporturi Galaţi au efectuat percheziţiile la locuinţele celor cinci şi la locurile de muncă ale acestora. În urma acţiunilor, au fost ridicate în vederea confiscării 17.630 de ţigarete de contrabandă (1.763 de pachete). Pe 31 mai, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au decis ca toate cele cinci persoane să fie cercetate sub control judiciar pentru 60 de zile.

Conform procurorilor, în perioada martie – mai 2019, „inculpata Carp Alina, persoană cu cetăţenie română şi moldoveană, împreună cu o altă persoană, beneficiind de sprijinul inculpatului Ivanovici – Burcă Mihai, au colectat ţigări provenind din contrabandă, pe care le-au depozitat la locuinţa acestuia din municipiul Galaţi. Ulterior, le-au transportat în Piaţa Micro 17, unde au procedat la comercializarea bunurilor către public”.

În cauză, organele judiciare efectuează urmărirea penală şi faţă de „inculpaţii Gheorghiţă Antonel – Dănuţ şi Mitache Valentin, persoane care, în calitate de operator dană şi respectiv docher, au colectat, de la echipajele navelor sub pavilion străin din Portul Mineralier Galaţi, ţigări de diferite mărci, sustrase controlului vamal”.

Totodată, s-a reţinut faptul că „inculpatul Dabija Alexandru, beneficiind de ajutorul fiicei sale, a colectat din Piaţa Micro 17, de la mai multe persoane de cetăţenie moldoveană sau cu dublă cetăţenie, ţigări despre care ştia că provin din contrabandă. Ulterior, acesta le-a vândut la locuinţele sale din municipiul Galaţi şi comuna I.C. Brătianu, judeţul Tulcea”.

Activitatea infracţională investigată până la acest moment a produs un prejudiciu bugetului de stat în valoare de aproximativ 20.000 de lei.

Articolul precedentTrei medalii de argint şi cinci de bronz la Europenele de box pentru juniori
Articolul următorAmbulatoriul spitalului din Târgu Bujor va fi extins cu fonduri europene