La sfârşitul săptămânii trecute, CFR Infrastructură a redeschis circulaţiei feroviare tunelul de la Fileşti, pe firul I al liniei Galaţi – Bucureşti, la 22 de ani după ce acesta a intrat în reparaţii capitale.

Cu o lungime totală de 770 metri, primul tunel de la Fileşti a fost construit în perioada 1896-1898, în terenuri loessoide care sunt susceptibile de umezire.
Refacerea lui a început în 1996, dar lucrările au înregistrat foarte mari întârzieri, pentru că resursele financiare au fost asigurate cu mult sub nivelul ritmului de lucru.

În consecinţă, costurile refacerii tunelului, estimate iniţial la 39 milioane lei, au fost actualizate la 94 milioane lei, dar, chiar şi aşa, lucrările nu s-au finalizat în decembrie anul trecut, aşa cum era prevăzut. În afara lucrărilor din subteran, s-au efectuat şi lucrări la suprafaţă, determinate de tasările majore ale terenului, care au afectat, total sau parţial, patru străzi, reţele tehnico-edilitare şi linii de tramvai, 13 proprietăţi particulare, precum şi aproximativ 13.000 mp din incinta societăţii Transurb SA.

 

Articolul precedentPrimăria încearcă pentru a patra oară să cumpere boilere pentru locuinţele proprii
Articolul următorEchipa gălăţeană Arcada a învins antrenorul care a înfiinţat-o