Certificat fals de transportator internaţional de mărfuri, cumpărat cu 60 de euro

Un certificat fals de transportator internaţional de mărfuri, cumpărat cu 60 de euro, a fost depistat printre actele unui ucrainean, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Galaţi-rutier.

Pe 5 ianuarie, la ora 17.30, în PTF Galaţi-rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control un cetăţean ucrainean, în vârstă de 51 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor marca DAF şi o semiremorcă marca Schmitz, ambele înmatriculate în Ucraina.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un certificat de competenţă profesională pentru transport internaţional de mărfuri. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, poliţiştii au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta este fals.

Bărbatul a declarat că a urmat un curs la Kiev, iar respectivul certificat de competenţă profesională i-a fost eliberat în schimbul sumei de 60 de euro. Ucraineanul a mai adăugat că nu ştia că documentul în cauză nu este autentic.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Articolul precedentGripa a mai ucis un gălățean şi a băgat în spital alte două persoane
Articolul următorEchipa de futsal United Galați a renunțat la doi jucători străini