Echipa de futsal United Galați a renunțat la doi jucători străini

Echipa de futsal United Galați a renunțat la doi dintre jucătorii străini, portughezul Nuno Côco și brazilianul Rafinha, transferaţi în vară, înainte de începerea campionatului. Ambele contracte au fost reziliate pe cale amiabilă.

În cazul portughezului Nuno Côco, decizia a fost motivată de problemele personale ale acestuia. „Ne pare rău că nu l-am putut păstra pe Côco. El are probleme personale, care l-au determinat să ne solicite transferul în țara sa, alături de familie. Nu puteam fi indiferenți față de dificultățile întâmpinate, așa că i-am oferit șansa de a juca în campionatul portughez”, a spus, pentru site-ul oficial al clubului, Cristi Ștefu, directorul executiv al grupării gălăţene.

În cazul brazilianului Rafinha, Cristi Ștefu a declarat că acesta nu a trecut de perioada de probă la care a fost supus de la începutul sezonului.

Nuno Alexandre Viera „Côco”, în vârstă de 37 de ani, joacă la United din iulie 2018. De-a lungul carierei, el a mai evoluat la Real Rieti (Italia), Novaya Generatsia (Rusia) şi Autobergamo Deva. Rafael Cristiano De Souza „Rafinha”, în vârstă de 30 de ani, a venit la Galaţi tot în iulie 2018 şi a mai jucat în Brazilia și Italia.

Directorul executiv al grupării gălăţene a mai precizat că, în zilele următoare, lotul echipei vicecampioane va fi completat cu alți jucători. Până acum, Unitred a oficializat doar transferul căpitanului echipei naţionale, Dumitru „Mimi” Stoica.

Articolul precedentCertificat fals de transportator internaţional de mărfuri, cumpărat cu 60 de euro
Articolul următorTrei pietoni, un copil şi doi adulţi, au ajuns pe patul de spital