Cercetat penal după ce a fost prins la volan cu permisul suspendat. După o amendă, gălăţeanul s-a ales acum cu dosar penal.
Pe 19 septembrie a.c., în jurul orei 08,30, pe timpul unei misiuni specifice de supraveghere și control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești– I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, în Foltești, un autoturism marca Nissan. Maşina era condusă de gălățeanul N.M., în vârstă de 33 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere. Din acest motiv, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. Au constatat astfel că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat. El săvârşise o abatere la regimul circulaţiei rutiere.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.