Târgul de toamnă, deschis până duminică în Piaţa Centrală. Gălăţenii vor avea parte de ofertă variată şi ambianţă muzicală asigurată de profesionişti. 

Ediţia a XVIII-a a Târgului de Toamnă, eveniment organizat de Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA Galaţi, a început ieri în Piaţa Centrală şi va fi deschis până duminică.

„Este o ediţie aniversară, ne sărbătorim majoratul. De aceea, Administraţia Pieţelor vă invită, în aceste trei zile ale Târgului de Toamnă, să vă bucuraţi, să sărbătorim împreună roadele pământului şi hărnicia celor care l-au lucrat”, a spus Viorica Sandu, directorul general al Administraţiei Pieţelor Agroalimentare.

Gălăţenii pot găsi zilele acestea, pe lângă legumele şi fructele de sezon, peşte, carne şi preparate din carne, pâine şi prăjituri, brânzeturi, gemuri, vin, miere de albine etc. Grătarele îşi aşteaptă muşteriii, vinul asemenea, iar distracţia este asigurată de Mioara Velicu, Constantin Bahrin şi Gelu Voicu, precum şi de artiştii Centrului Cultural „Dunărea de Jos” şi ai Şcolii de Arte.

Articolul precedentCercetat penal după ce a fost prins la volan cu permisul suspendat
Articolul următorFotbaliştii de la Oţelul Galaţi au câştigat la Bacău cu 2-0