Angajaţii Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Galați, membri ai Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP), au organizat astăzi un protest.

Alături de alţi colegi din întreaga ţară, aceștia s-au aflat, între orele 10,00 şi 12,00, în grevă japoneză, purtând banderole albe în timpul activităţilor prestate.

Protestatarii cer Ministerului Educaţiei Naţionale eliminarea unor discriminări şi a unor interpretări eronate ale prevederilor legale. Acestea, potrivit membrilor SIP, au determinat diminuarea unor drepturi şi eliminarea altora.

Sporurile – lipsă, munca – prezentă

Astfel, angajaţii CJRAE sunt nemulţumiţi de faptul că nu primesc sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10 la sută.

Mai mult, spun ei, Ministerul Educaţiei Naţionale are intenţia de a le tăia sporul de 15 la sută pe care îl primesc în acest moment pentru activităţile educative desfăşurate cu elevii cu cerinţe speciale.

Angajaţii CJRAE cer ministerului medierea de urgenţă a litigiului şi rezolvarea problemelor.

Greva japoneză se suprapune peste protestul la care angajaţii CJRAE participă de  săptămâna trecută prin purtarea banderolelor tricolore. Acestea semnifică nemulțumirea profundă a sindicaliștilor faţă de nerezolvarea problemelor de ordin general din sistemul educaţional.

Articolul precedentS-a urcat beat la volan și s-a oprit cu mașina într-un stâlp
Articolul următorAccident cu patru victime, în apropierea comunei Vânători