A început a doua sesiune de admitere la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, pentru ciclul I de studii de licență, învățământ cu frecvență.
Această sesiune cuprinde trei etape de înscriere: 6-17 august, 20-31 august și 3-15 septembrie. După fiecare etapă, în zilele de 18 august, 1 septembrie și 17 septembrie, se vor va afișa rezultatele, în funcție de numărul de locuri ocupate.
Sunt disponibile 410 locuri la buget și 1.262 de locuri la taxă, la 12 din cele 13 facultăţi ale universităţii. Facultatea de Medicină şi Farmacie este singura care şi-a ocupat integral locurile în prima etapă a admiterii.
Iată repartizarea locurilor disponibile în etapa a doua de admitere, pe facultăţi: Facultatea de Inginerie – 91 de locuri la buget, 188 de locuri la taxă; Facultatea de Arhitectură Navală – 7 locuri la taxă; Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor – 63 de locuri la buget, 84 de locuri la taxă; Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică – 73 de locuri la buget, 127 de locuri la taxă; Facultatea de Educație Fizică și Sport – 65 de locuri la taxă; Facultatea de Litere – 32 de locuri la buget, 213 locuri la taxă; Facultatea de Științe și Mediu – 25 de locuri la buget, 44 de locuri la taxă; Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie – 28 de locuri la buget, 122 de locuri la taxă; Facultatea de Inginerie și Agronomie Brăila – 74 de locuri la buget, 56 de locuri la taxă; Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice – 1 loc la buget, 65 de locuri la taxă; Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor – 13 locuri la buget, 38 de locuri la taxă; Facultatea de Arte – 13 locuri la buget, 38 de locuri la taxă.
Candidații care optează pentru Facultatea de Arte sau pentru Facultatea de Educație Fizică și Sport vor susține probe eliminatorii.