Incident la Lacul Vânători. Un băiat a fost la un pas de înec din cauza unui atac de panică. Din fericire, a fost salvat de prieteni, cu ajutorul pompierilor.
Un atac de panică în mijlocul apei era cât pe ce să provoace înecul unui adolescent de 15 ani din Galați. Acesta a mers astăzi cu câțiva prieteni la Lacul Vânători, să se răcorească. Băieţii s-au aruncat cu toții în lac, dar adolescentul în cauză, ajuns în mijlocul apei, s-a speriat şi a făcut un atac de panică, nemaiputând să înoate.
Prietenii lui i-au aruncat un colac, dar a fost nevoie de ajutorul ISU pentru a-l ajuta să iasă. După apelul la 112, două autospeciale ale ISU Galaţi şi o barcă pneumatică au fost trimise la faţa locului. Pompierii l-au recuperat pe adolescentul speriat.
„Copilul a fost scos din apă, preluat conştient, cu atac de panică. A fost preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat la Spitalul de Pediatrie”, a precizat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvât al ISU Galaţi.
Foto: ISU