Zeci de magazine de piese auto au fost amendate de polițiștii locali

Zeci de magazine de piese auto şi care comercializează maşini au fost amendate de polițiștii locali gălăţeni, din cauza lipsei autorizaţiei de funcţionare.

Verificările oamenilor legii au fost făcute la operatori economici de pe raza municipiului Galați, respectiv magazine de piese auto, service-uri auto și societăți care comercializează autovehicule noi. În urma acţiunii polițiștilor din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale, au fost aplicate, pentru abaterile constatate, 20 de sancțiuni, în valoare totală de 24.000 de lei. Firmele respective au fost sancţionate pentru prestarea de servicii neautorizate şi prestarea de servicii fără deținerea autorizațiilor prevăzute de lege.

Alte 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.000 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice care prestau diverse servicii (service auto, tâmplărie termopan, mobilă, etc.), fără autorizaţii de funcţionare.

La o acțiune similară, în 2018, polițiștii locali au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale, în sumă de 54.900 de lei.

Articolul precedentO staţie de tramvai înfiinţată, două staţii de autobuz desfiinţate
Articolul următorIncident la Lacul Vânători: un băiat, la un pas de înec din cauza unui atac de panică