Poliţiştii locali gălăţeni vor supraveghea zece şcoli, începând din data de 10 septembrie, şi îi pot amenda pe părinţii elevilor chiulangii, cu sume de până la 1.000 de lei.
Din 10 septembrie, odată cu deschiderea noului an şcolar, fiecare dintre cele cinci secţii ale Poliţiei Locale Galaţi va monitoriza câte două şcoli.
Instituţiile de învăţământ supravegheate vor fi: Şcoala Gimnazială Nr. 28 şi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” (Secţia Nr. 1), Şcoala Gimnazială Nr. 10 şi Şcoala Gimnazială Nr. 11 (Secţia Nr. 2), Şcoala Gimnazială Nr. 5 şi Şcoala Gimnazială Nr. 43 (Secţia Nr. 3), Colegiul Tehnic de Alimentaţie şi Turism „Dumitru Moţoc” şi Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” (Secţia Nr. 4), Şcoala Gimnazială Nr. 19 şi Colegiul Tehnic „Radu Negru” (Secţia Nr. 5).
Cei cinci şefi de secţii au fost împuterniciţi de primarul municipiului Galaţi să constate contravenţii şi să aplice amenzi contravenţionale, conform prevederilor art. 360, din Legea nr. 1/2011, a Educaţiei Naţionale.
Astfel, poliţiştii locali împuterniciţi le pot aplica sancţiuni părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copiilor care nu frecventează cursurile. Amenzile sunt cuprinse între 100 şi 1.000 de lei sau pot fi transformate în muncă în folosul comunităţii. De asemenea, poliţiştii locali vor avea în atenţie posibilele cazuri de abandon şcolar.