Osman Kaplan este un copil din Galați care a terminat clasa a VII a cu 9,31. Este un băiat sensibil și foarte curios. Îi place să citească, să descopere lucruri noi. E pasionat de invenții și plimbări în natură însă cel mai mult îți dorește să nu mai stea în spital. La numai 13 ani, Kaplan are nevoie urgentă de o intervenție pe cord deschis, un transplant de colon și un tratament extrem de costisitor pentru malformația care îi afectează rinichii. Lista lunga a diagnosticelor cu care s-a născut nu l-a descurajat niciodată. Kaplan iubește viața, își adoră frații mai mari și se bucură de sprijinul necondiționat al mamei sale.
,,E un copil foarte afectuos și foarte inteligent. Primele patru clase le-a făcut mai mult la terapie intensivă. Copilăria lui a însemnat însă un șir lung de tratamente, analize, vacanțe petrecute pe un pat de spital. Are prieteni însă nu se integrează foarte ușor în societate. A luptat enorm să recupereze materia, pentru că noi am venit de curând în țară, iar băiețelul știe mai bine engleza decât româna. Pentru că știam cât de gravă era situația lui medicală, l-am încurajat să vorbească foarte mult în engleză. Știam că vom petrece mulți ani prin spitale și ne-am gândit că astfel îi va fi mai ușor să comunice, să se împrietenească cu alți copii de vârsta lui aflați la tratament. A fost obișnuit să stea în mare parte a timpul singur, în saloane de terapie intensivă, neavând nici măcar colegi de cameră.” Ne-a mărturisit mama lui Kaplan vădit preocupată de situația fiului ei.
Băiețelul a trecut deja prin mai multe operații care l-au ajutat să supraviețuiască. Medicii din Marea Britanie l-au diagnosticat, între altele, cu o malformație cardiacă ce îi amenință viața. O clinică din Turcia a acceptat să îl ia în grijă, însă costurile se ridică la 20.000€.
,,Eu sunt coafeză, cu un salariu de 4.000 de lei pe lună. Mai am încă patru copii acasă. Tatăl nu ne ajută. Mă descurc singură. Din veniturile acestea modeste nu am cum să plătesc intervenția și tratamentele. El face zilnic câte două perfuzii printr-un cateter pe care îl are montat în permanență în burtică. Medicamentele care îi sunt administrate astfel sunt vitale, nu avem cum să renunțăm la ele până nu face operația, ” ne-a mărturisit Nevenka Baran.
,,E greu de imaginat cum o femeie reușește să pună pe masă de mâncare pentru 6 suflete, în zilele noastre, dintr-un singur venit, darămite să mai achite și facturi medicale de ordinul zecilor de mii de euro! Fiecare dintre noi îl poate însă ajuta pe Kaplan în lupta cu boala. Orice sumă virată în conturile Asociației Salvează o inimă este vitală pentru acest copil! Acoperind nevoia financiară, vom reuși să-i acoperim şi gaura din inimă, iar el va putea trăi fără teama zilei de mâine. Donează și tu!” Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.
Pentru donații accesați: https://salveazaoinima.ro/project/?id=64af14f70a609869d10f77bb
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, Osman Kaplan!
Sursa: Realitatea de Galati