CSM Galați a pierdut la 10 goluri diferență meciul din deplasare cu CS Gloria 2018 Bistrița – Năsăud, din etapa a 18-a a Ligii Florilor la handbal feminin. Bistrițencele au câștigat cu 37-27 (19-9). 

CSM Galați a marcat primul gol al meciului prin Taivan și a mai condus o dată, 1-2, în minutul 6. Bistrițencele au preluat conducerea dar nu au reușit să se distanțeze la mai mult de două goluri în primele 15 minute. De la 7-6 în minutul 17, Gloria s-a desprins la 8 goluri, scor 16-6 în minutul 25, iar în minutul 30 Bazaliu a marcat golul de 19-9, stabilind scorul după prima repriză.

În partea a doua a meciului gazdele au făcut spectacol de multe ori. Un gol din poartă-n poartă înscris de Bazaliu, altul cu efect, de pe extremă, marcat de Seraficeanu, sau pasele de mare finețe reușite de Laslo și Pristăvița, au fost aplaudate cu bucurie de cei 3000 de spectatori care au umplut iar noua sală din Bistrița. Bistrița a avut un avans de 12 goluri în minutul 38, scor 25-13, iar în minutul 42 Bichir a redus handicapul la 8 goluri, scor 26-18. În minutul 54 Bistrița a refăcut diferența de 12 goluri, cea mai mare din acest meci, scor 36-24, iar la final scorul a fost 37-27. 

Pentru CSM Galați au marcat: Bichir -6 goluri, Eller -5, Manolachi -5, Andrița -3, Prescură -2, Ichim -2, Corban -2, Sandu -1. În poartă, Prodan a avut 7 intervenții, Aron – 3 și Petre – 2. Au mai jucat: Lopătaru, Mancic, Zegrean. 

În etapa viitoare, CSM Galați va juca pe teren propriu cu HC Dunărea Brăila, duminică, 19 martie. 

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentGalați: Reținut pentru 24 de ore după ce a furat un microbuz și l-a abandonat pe centura municipiului Tecuci
Articolul următorO tânără din Galați și-a pierdut viața, după ce s-a răsturnat cu mașina pe DN25