Voleibalistele şi-au reluat pregătirile pentru returul campionatului

Voleibalistele de la CSU Belor Galați şi-au reluat pregătirile pentru returul campionatului Diviziei A1, cu un cantonament în staţiunea Mamaia.

Echipa gălăţeană de volei feminin se pregăteşte, în perioada 4-11 ianuarie, în cadrul unui cantonament în stațiunea Mamaia, la hotelul „Iaki”. După stagiul de la Mamaia, CSU Belor va reveni la Galați, unde va pregăti primele meciuri din anul 2019.

Sezonul va începe pentru formația gălățeană cu o dublă contra grupării Volei Alba Blaj – finalista Ligii Campionilor. Primul meci este programat marți, 15 ianuarie, de la ora 17.00, în cadrul etapei a X-a din Divizia A1 (în devans). Cel de-al doilea este programat a doua zi, 16 ianuarie, de la ora 12.00, în faza a II-a, sferturi de finală, din Cupa României.

După prima parte a campionatului, formaţia pregătită de Ileana Berdilă se află pe locul 9 (ultimul) în clasament, cu zero puncte, setaveraj 1:24. Lider, fără înfrângere (şi cu un sigur set pierdut), este Alba Blaj, cu 24 de puncte, poziţiile următoare fiind ocupate de CSM Bucureşti – 20 de puncte, Ştiinţa Bacău şi CSM Târgovişte – câte 15 puncte.

Articolul precedentUn copil în spital, după un derapaj pe șoseaua acoperită cu zăpadă
Articolul următorPrimul ordin de protecţie emis de poliţiştii din Galaţi