UPDATE/ A fost prins urmăritul internațional evadat din sediul Inspectoratului de Poliție

UPDATE:  A fost prins bărbatul care a pus pe jar Inspectoratul de Poliție Județean  Galați. Stănică Busuioc a fost depistat, astăzi, în jurul orei 04,00, pe raza localității Gemenele din județul Brăila. Evadatul se ascundea la un prieten. Acum, Stănică Busuioc se află în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Galați și s-a ales cu un nou dosar penal.

La nivelul IPJ Galați va fi demarată o anchetă pentru a se stabili cine se face vinovat de fuga bărbatului.

Știrea inițială

Urmărit internațional, un gălățean a evadat din sediul Inspectoratului de Poliție Județean Galați. Acesta avea emis pe numele său un mandat european de arestare și i se adusese la cunoștință că urmează să fie reținut. 

Alertă în Galați, cu numeroase filtre de poliție în puncte cheie și la ieșirea din oraș către Tecuci. Un urmărit intenațional a fugit din sediul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, fiind acum căutat.
Potrivit primelor informaţii, este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Barcea, pe numele căruia exista un mandat european de arestare.
Bărbatul fusese adus la sediul IPJ, unde i s-a adus la cunoştinţă că va fi reţinut pentru 24 de ore. Imediat ce a auzit acest lucru, a pretins că îi este rău şi a cerut să meargă la toaletă. De acolo, s-a făcut nevăzut.

Imediat ce au constat dispariţia, poliţiştii au dat alarma şi au instituit filtre în tot oraşul.

Bărbatul are aproximativ 1,74 m înălţime, 75 de kilograme. În momentul dispariţiei purta un fes negru, geaca neagră (glugă neagră, mâneci arginţii), pantaloni gri deschis şi tenişi negri.

Cine are informaţii despre fugar, este rugat să sune la 112 sau la cea mai apropiată secţie de poliţie.

Articolul precedentFotbaliştii de la Oţelul Galaţi vor face un cantonament în Spania
Articolul următorOrdin de protecție pentru o mamă și fiică, împotriva fiului violent