United Galați a câștigat primul meci al semifinalei cu CFR Timișoara, marți după amiază, în Sala Sporturilor Constantin Jude. gălățenii au câștigat cu scorul 4-1, după ce le-a trecut glonțul pe la ureche în ultimul minut de joc

Scorul a fost deschis de United în minutul 20. Când mai erau 40 de secunde din prima parte Daniel Araujo a trimis în poartă, din lateral, după o pasă venită de la Dos Santos Pele. În minutul 24 Araujo a mișcat balonul la o lovitură liberă indirectă, Pele a tras în zid, mingea a ricoșat tot la el, iar în cele din urmă a găsit breșa printre apărătorii timișoreni.

Gazdele au reintrat în joc în minutul 34, atunci când Mihnea Toader a marcat după o combinație în viteză cu antrenorul-jucător Robert Lupu. CFR a presat și a ținut-o în corzi pe United, însă a riscat în ultimul minut și a fost taxată. Cu 59 de secunde înainte de final, Nemițanu a ratat o lovitură de la 10 metri, pe care portarul Toniță a respins-o în lateral, cu piciorul. Pe următorul atac al gazdelor, în care au folosit portar-zburător, antrenorul-jucător al gălățenilor, Florin Ignat, a recuperat în zona propriului semicerc și a expediat de acolo mingea în poarta goală a timișorenilor.Cu 20 de secunde înaintea ultimei sirene, la o nouă posesie pierdută de timișoreni, Crăciun a preluat balonul, l-a depășit pe Lupu și a înaintat nestingherit spre poarta goală, stabilind scorul final: CFR Timișoara – United Galați 1-4.

Meciul a fost abordat de United cu formula: Toniță – Crișan, Ignat, Araujo, Pele. Rezerve au fost: Cîrdei, Krsitc, Burdujel, Arhire, Dudău, Cireș, Crăciun, Oană.

Cu 1-0 scorul la general semifinala se mută la Galați pentru meciurile doi și trei, dacă situația o va impune. Meciul doi se va juca duminică, 7 mai, de la ora 19.30, la Sala Sporturilor Dunărea. În caz de victorie United va obține calificarea în finala campionatului Ligii I de futsal.

foto: radiotimisoara.ro

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentManifestările de la Galați. dedicate Zilei Poliţiei Locale, debutează pe data de 06 mai 2023
Articolul următorOțelul Galați a pierdut cu 2-0 în deplasarea de la Poli Iași. Ieșenii au promovat matematic în SuperLiga