United Galați a debutat cu un meci egal în play-off-ul Ligii I la futsal, încheind la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul cu Autobergamo Deva. Gălățenii au ratat însă cât pentru două meciuri. 

Deva a marcat prima, în minutul 9, însă prima mare ocazie de gol le-a aparținut gălățenilor, în minutul 5, când brazilianul Araujo, a trimis în bara porții lui Petrișor Toniță. După ce Deva a marcat, United a fost aproape de egalare. Cireș, singur în fața porții, a trimis în brațele lui Toniță. United a insistat în ofensivă, iar în minutul 15 a restabilit egalitatea. Florin Ignat a trimis din lovitură de la colț la Crișan, care a egalat cu un voleu spectaculos trimis de la circa 11 metri.

Repriza secundă a debutat cu golul de 2-1 al devenilor. Plecat pe contraatac, Gavrilă l-a culcat pe Dinicuță și a marcat pentru 2-1. A urmat asaltul la poarta lui Petrișor Toniță. Andrei Crăciun a șutat puțin pe lângă imediat după golul de 1-2, iar egalarea a venit în minutul 35. Cireș a încercat poarta, Araujo a fost prezent pe respingere și a egalat la 2.

În finalul jocului, când mai erau 45 de secunde din meci, Florin Ignat a riscat și a încercat lovitura decisivă. Tacot a preluat tricoul distinctiv de fly-goalkeeper, iar United a atacat în cinci, dar nu au găsit drumul spre golul victoriei.

United Galați a jucat în formula: Dinicuță – Burdujel, Tacot, Crăciun Araujo – Ignat, Cireș, Crișan. Antrenor: Florin Ignat.

În celălalt meci al primei zile a turneului ce se desfășoară în Sala Polivalentă din Galați, Imperial Miercurea Ciuc a învins cu 8-2 (6-1) meciul cu FK Odorheiul Secuiesc.

După prima zi de meciuri din play-off United este pe doi cu trei puncte. Imperial Miercurea Ciuc este lider, cu 6 puncte, Deva este pe trei cu două puncte, iar FK Odorheiu Secuiesc ocupă locul patru fără puncte.

Duminică sunt programate alte două jocuri la turneul de la Sala Sporturilor Dunărea. De la ora 13.30, se va juca FK Odorheiu-Deva, iar de la ora 16.00, derby-ul primelor două clasate United-Imperial Miercurea Ciuc.

Imagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedent31 de persoane confirmate la Galați în ultimele 24 de ore
Articolul următorAutoturism furat din Galați, identificat de polițiști în orașul Târgu Frumos din județul Iași