Etapa a 9-a a Ligii I Futsal Fortuna a debutat duminică, 20 noiembrie, pe malul Dunării, la Galați, acolo unde s-au întâlnit formațiile CS United Galați și ACS West Deva. Întâlnirea, încheiată cu victoria gazdelor, scor 11-2 (6-1), a fost una foarte spectaculoasă, dominată clar de gălățeni, care au plecat luni în Croația în vederea meciurilor din Elite Round-ul UEFA Futsal Champions League.

United a deschis scorul în minutul 2 prin Araujo, cu un șut de la 7 metri, lateral dreapta. În minutul 4 Ignat a marcat pentru 2-0 de la 6 m, zonă centrală, după un assist din dreapta al lui Araujo. În minutul 6 Dudău a înscris după o pasă primită de la Boșneagă. În minutul 8, Crișan a majorat diferența după o pasă primită de la Burdujel. În minutul 9 Cardenas a marcat cu călcâiul de la 2 metri, după ce a primit o minge din stânga, de la Araujo. În minutul 13 Cardenas a marcat pentru 6-0 cu un șut la colțul lung, pasa fiindu-i oferită de Toniță, ieșit cu mingea dincolo de centrul terenului. În minutul 14 oaspeții au redus din handicap. Voiculescu a marcat cu un șut de la 7 metri, zonă centrală.

După câteva ratări ale oaspeților, în minutul 29 Petică a marcat pentru 7-1 după o minge recuperată tot de el. În minutul 30 Burdujel a pasat pentru Dudău, iar acesta a marcat de la câțiva centimetri de bară, 8-1. În minutul 33 Al Ioani a profitat de ieșirea în cinci la atac a gălățenilor și după ce a interceptat o minge a marcat în poarta goală. Ân minutul 34 Crișan a marcat de la un metru de poartă, după o pasă primită de la Cireș. În minutul 36 Araujo a trimis mingea în plasă, din pasa lui Cardenas, iar în minutul 38 Arhire a pasat din dreapta, iar Oană a marcat din apropiere în poarta goală, 11-2.

United conduce Liga I de futsal cu 25 de puncte din 9 jocuri, 9 puncte mai mult, dar și două jocuri în plus față de FK Odorheiu Secuiesc echipa de pe locul 2. Următorul meci în Liga I de futsal va fi jucat de United tot pe teren propriu, cu FK Odorheiu Secuiesc. Până atunci, United va susține în perioada 23-26 noiembrie, meciurile din grupa de elită a UEFA Futsal Champions League. Formația gălățeană va juca în Croația, la Pula, contra celor de la Barcelona – deținătoarea trofeului, Anderlechet – campioana Belgiei și MNK Futsal Pola – organizatoare grupei.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentBright Sky RO – aplicația mobilă ce sprijină victimele violenței domestice, folosită de aproape 32.000 de ori de la lansarea în România
Articolul următorA urcat cu mașina pe spațiul verde și a distrus o bancă