Un tânăr gălăţean a murit după ce s-a răsturnat cu Mercedesul, din cauza vitezei, pe un drum judeţean din apropierea localităţii ieşene Scânteia.
Bărbatul, în vârstă de 22 de ani, a murit în cursul nopţii de 15 spre 16 mai, în jurul orei 2.00. Potrivit poliţiştilor, tânărul circula spre Iaşi, pe un drum judeţean, în condiţii de vizibilitate redusă şi pe carosabil umed. Într-o curbă, din cauza vitezei necorespunzătoare, conducătorul auto a pierdut controlul maşinii, care s-a răsturnat de mai multe ori.
Impactul cu solul a fost violent, iar tânărul de 22 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral sever şi murit pe loc. Manevrele de resuscitare efectuate de medicii sosiţi la locul accidentului au rămas fără rezultat. Echipajele medicale au mai preluat un tânăr, de 26 de ani, aflat pe bancheta din dreapta, care a fost diagnosticat cu fracturi la coloană şi transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.