La data de 9 ianuarie 2023, Secția 5 Poliție Rurală Rădești, a fost sesizată direct de către Primăria Comunei Cuca cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras și au distrus două camere video amplasate pe stâlpii de iluminat public din aceeași comună.

Din verificările preliminare efectuate de polițiști s-a stabilit că, în noaptea de 01.01.2023, persoane necunoscute, au sustras o cameră de supraveghere video, amplasată pe un stâlp de la intersecția străzilor Răsăritului și Movilei, din comuna Cuca, iar apoi, de la intersecția străzii Dumbrava cu DN 24B, au rupt o altă cameră de supraveghere video pe care au aruncat-o în cimitirul din imediata apropiere. Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 11.800 lei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de furt calificat și distrugere.

La scurt timp după efectuarea cercetării la fața locului, în urma activităților investigative desfășurate de către polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rădești -Post de Poliție Cuca, a fost identificată persoana bănuită de comiterea acestei fapte. Este vorba de un tânăr vârsta de 22 din comuna Cuca, județul Galați.

După finalizarea audierilor și a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore față de acesta, urmând a fi prezentat în cursul zilei de astăzi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor cu propunerea luării unei măsuri preventive.

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentRidicat din bar de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale – Biroul Urmăriri Galați care l-au dus în spatele gratiilor
Articolul următorArcada Galaţi învinsă cu 0-3 de Volley Piacenza în faza play-off a Cupei CEV