La data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 18.45, un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Galați, a condus autoturismul pe strada Neajlov, din aceeași localitate, și, la un moment dat, a intrat în impact cu alt autoturism parcat regulamentar, în dreptul unui imobil.

Incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, dar polițiștii Biroului Rutier care au ajuns la fața locului, l-au testat alcoolscop pe conducătorul auto, valoarea înregistrată fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice și stabilirea alcoolemiei, iar polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentJudețele cu cele mai mari și cu cele mai mici pensii din România. În ce judeţ din vestul ţării pensia medie a trecut de 400 de euro
Articolul următorȘefi din Poliția Galați, acuzați de fals și puși sub control judiciar