Un gălăţean s-a îmbătat şi a căzut, în noaptea de miercuri spre joi, de la etajul al doilea al blocului în care locuia, dar a scăpat cu viaţă ca prin minune.
Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a plonjat de la fereasta apartamentului din zona I.C. Frimu, din cauze încă neelucidate. În urma căzăturii, s-a rănit grav, dar nu într-atât încât să plătească cu viaţa momentul de neatenţie.
„Am fost solicitaţi să intervenim pentru un bărbat găsit cu un politraumatism prin cădere de la înălţime, dar şi cu intoxicaţie etanolică. A fost stabilizat şi preluat de un echipaj SMURD, care l-a transportat la Spitalul de Urgenţă”, a precizat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.
La spital, pacientul a fost supus mai multor investigaţii şi intervenţii menite să îi salveze viaţa. Potrivit medicilor, starea sa este una stabilă şi are şanse destul de mari să îşi revină.