O nouă etapă de dezinsecţie, la Galaţi, timp de o săptămână

O nouă etapă de dezinsecţie la sol se va desfăşura în cartierele din Galaţi, timp de o săptămână, în perioada 28 iunie – 4 iulie.

Intervenţia împotriva ţânţarilor şi căpuşelor se va desfăşuta tot prin intermediul Serviciului Public Ecosal. Operaţiunile se vor derula în timpul nopţii, intervalul orar 22,00 – 8,00. Programul poate suferi modificări, în cazul în care vremea nu va permite desfăşurarea intervențiilor în condiții optime.

Programul pe zile şi cartiere

Conform programului pe zile şi cartiere, prezentat de Primăria Galaţi, joi se va interveni în cartierele Mazepa 1, Mazepa 2, Ţiglina 1, Ţiglina 2, pe Faleza Superioară, Faleza inferioară, în Grădina Publică, pe Aleea blocurilor P, în zona de case delimitată de bulevardul George Coşbuc – străzile Mihai Bravu – Brăilei – Al. Măcelaru, în Traian Nord şi în zona centrală a oraşului.

Vineri, 28 iunie, sunt programate cartierele Micro 18, Micro 17, Valea Oraşului, zona Gării, a Portului, cartierele Micro 13, Micro 14, Micro 19, Micro 20, Micro 21. Sâmbătă, 29 iunie, sunt vizate Micro 38, Micro 39A, Micro 39B, Micro 39C, Micro 40, cartierele Dimitrie Cantemir, Barboşi şi Fileşti, zonele Ţiglina 1 şi Ţiglina 2.

Duminică, 30 iunie, ar urma să se intervină în cartierele Micro 16, Siderurgiştilor Vest, Aurel Vlaicu, Mazepa 1, Mazepa 2, dar şi pe Faleza Superioară, Inferioară, în Grădina Publică şi pe Aleea Pietonală de la P-uri, în zonele Port şi Gară, în Centru, la Parfumul Teilor, dar şi în Piaţa Centrală. Luni, 1 iulie, Primăria şi-a propus să facă dezinsecţie în Micro 16, Micro 17 şi Micro 18.

Marţi, 2 iulie, dezinsecţia ar urma să ajungă în Siderurgiştilor Vest, Micro 14 şi Aurel Vlaicu. Miercuri, 3 iulie, intervenţia va contina în zona Aurel Vlaicu, în Micro 40, Micro 39B, Micro 39A şi în zona Grădinii Publice. Joi, 4 iulie, este programat să se intervină în Micro 13B, Micro 38, Micro 39C, în cartierul ANL Dimitrie Cantemir, pe Faleza Inferioară şi Superioară şi pe bulevardul Marea Unire.

Articolul precedentUPDATE 2: Un incendiu de proporții în centrul Galațiului, trei imobile afectate
Articolul următorUn gălăţean s-a îmbătat şi a căzut de la etajul al doilea