Un bărbat a fost dat dispărut, existând bănuiala că a căzut în Dunăre

Un bărbat a fost dat dispărut duminică seara, existând bănuiala că a căzut în apele Dunării, de pe o macara plutitoare, în zona Danei 46 din Portul Galaţi.

Persoana dispărută lucrează ca mecanic la o companie cu activităţi în Port Bazinul Nou. Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, a fost căutat de poliţişti şi de colegi, s-a apelat şi la ambarcaţiuni, dar fără rezultat. Căutările au fost întrerupte, din cauza întunericului.

„Colegii mei au fost sesizaţi că un marinar a dispărut de la bordul unei nave. La faţa locului, s-a aflat că bărbatul a ieşit din bucătăria navei, singur, pentru a arunca resturi alimentare. Un coleg a constatat dispariţia acestuia după circa 10 minute şi a alertat organele de poliţie. În urma cercetărilor, s-au găsit un fes şi o pereche de papuci pe puntea navei”, a declarat agentul şef adjunct Ionuţ Viorel Gagu, de la Poliţia Transporturi Navale.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, iar dosarul a fost înaintat către Parchet. În paralel cu ancheta oamenilor legii, inspectorii ITM cercetează dacă incidentul a avut la bază o încălcare a măsurilor de siguranţă şi securitate în muncă.

Articolul precedentO femeie, lovită de maşină pe când traversa, regulamentar, pe trecerea de pietoni
Articolul următorCartierul Mazepa I va rămâne astăzi fără apă timp de zece ore