Incidentul a avut loc sâmbătă, 25 ianuarie,în municipiul Galați,  unde doi oameni ai străzii s-au luat la harţă, iar unul dintre ei l-a lovit pe celălalt cu o bâtă în cap. În urma agresiunii, bărbatul lovit a căzut ca secerat la pământ, iar celălalt s-a făcut nevăzut. Incidentul a fost anunţat la 112, iar la faţa locului au ajuns, de urgenţă, atât poliţiştii, cât şi un echipaj al ambulanţei. Cadrele medicale l-au preluat pe bărbatul lovit, pe care l-au transportat în stare gravă la spital.

”Poliţiştii au fost sesizaţi în data de 25 ianuarie, la ora 17,40 prin apel Unic de Urgenţă 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul Siderurgiştilor din Galaţi a avut loc un conflict spontan între doi bărbaţi în urma căruia unul dintre aceşti a fost rănit. Poliţiştii au mers imediat la faţa locului şi au stabilit că este vorba despre un conflict izbucnit între două persoane fără adaăpost, victima fiind lovită în zona capului cu un corp contondent. Victima, identificată de poliţişti ca fiind un bărbat de 48 de ani, fără  adăpost, a fost transportată la spital în stare de inconştienţă. Poliţiştii au întocmit dosar pernal în care fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a precizat Gabriela Costin,  purtător de cuvânt IPJ Galaţi.

Articolul precedentGrefierii, în grevă pentru pensiile speciale. NU lucrează luni și marți
Articolul următorUn gălățean a fost împușcat în picior după ce a amenințat polițiștii și trecătorii cu o sabie