Trenurile Soarelui vor reporni spre litoralul Mării Negre la sfârşitul lunii iunie, până la data de 6 septembrie 2020. Din 12 iunie o serie de trenuri care vin din ţară în Bucureşti îşi vor prelungi parcursul până în Mangalia,

 „În prima etapă, doar se prelungesc trenurile care vin din ţară de pe câteva rute din Bucureşti mai departe în Mangalia. De exemplu, trenul Baia Mare – Bucureşti cu grupă de Cluj şi grupă de Bistriţa se prelungeşte dincolo de Bucureşti, până în Mangalia. La fel trenul de Timişoara, la fel trenul de Iaşi cu grupă de Suceava, la fel trenul de Satu Mare. Toate merg în prima fază, adică începând de pe 12 iunie, până la Mangalia”, a declarat directorul general al CFR Călători, Dan Costescu.

„În cea de-a doua fază, aceste prelungiri încetează şi funcţia lor este preluată de alte 36 de trenuri care de data asta vin dintr-o paletă mult mai largă de localităţi, deci nu numai patru cu grupe, maxim 6-7, ci le luăm la rând: Arad, Deva, Timişoara, Craiova, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Cluj, Braşov, Tg. Mureş, Iaşi, Suceava, Galaţi, deci cam toată ţara. Sunt 36 de trenuri care pleacă din aceste oraşe şi merg până la Mangalia, iar din Constanţa majoritatea dintre ele vor opri şi în toate staţiunile de pe litoral unde oamenii vor să coboare. Acestea vor intra în circulaţie din 26-27 iunie”, adaugă Dan Costescu.

Revine în circulație și în acest sezon, din 12 iunie, ”Trenul Tineretului” IR 1924 / IR 1923 pe ruta Sibiu – București Nord – Mangalia și retur

Pentru accesul turiștilor în Delta Dunării, din 13 iunie 2020, trenurile IR 1589/ IR 1588 vor asigura zilnic, pe întreaga durată a sezonului,  legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 tur/2 retur) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.

Tariful pentru o călătorie București – Constanța este de 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziționează un bilet dus-întors pasagerul beneficiază de 10% reducere. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor în avans reducerea este de până la 15% din tariful de transport.

Studenții și elevii beneficiează de gratuitate la călătoria la vagon clasa a 2-a.

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentÎn România sunt 20.604 cazuri și peste jumătate de milion de teste efectuate
Articolul următorPeste 15.000 de români au ajuns pe litoral în minivacanţa de Rusalii