Trei persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs miercuri după-amiază pe DJ 251, între comunele gălăţene Matca şi Valea Mărului.
Conform poliţiştilor, la ora 16.55, un microbuz a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un camion, condus de un bărbat de 65 de ani, care circula regulamentar. În urma coliziunii, au fost răniţi atât cei doi şoferi, cât şi un alt bărbat, în vârstă de 25 de ani, pasager în microbuz. Victimele, una rănită mai grav, iar celelalte două ușor, au primit îngrijiri la fața locului de la echipajele SMURD și apoi au fost transportate la Spitalul Județean din Galați.
Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, şoferul microbuzului, în vârstă de 19 ani, nu era atent la drum, având alte preocupări în timpul condusului. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.