Transurb vrea să cumpere 40 de autobuze de mare capacitate

SC Transurb SA, societatea de transport public local din Galaţi, vrea să cumpere 40 de autobuze de mare capacitate, în valoare de peste 42 milioane de lei.

Compania a demarat procedura privind organizarea licitației, lansând în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice un anunț în care detaliază caracteristicile pe care trebuie să aibă mijloacele de transport. Valoarea totală estimată a achiziției este de 42.750.000 de lei (fără TVA).

Cele 40 de autobuze Euro 6 vor avea, fiecare, lungimea de 12 metri și o capacitate de transport de minimum 85 de persoane, dintre care cel puţin 25 pe scaune (plus un loc pentru un scaun rulant). De asemenea, autobuzele vor avea podeaua joasă și vor fi prevăzute cu rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități. Vehiculele vor fi dotate cu aer condiționat, afișaj de tip LED, sistem de supraveghere video și validatoare de card compatibile cu sistemul de ticketing ce urmează a fi implementat în Galați.

Suma necesară achiziţiei va fi suportată de Transurb, prin contractarea unui credit bancar, pentru care Primăria Galați va fi garantul societății de transport.

Articolul precedent33 de centrale termice pentru un liceu sau cum se toacă banii publici în România
Articolul următorDouă funcționare de la buletine, trimise în judecată pentru mită și fals