Primăria Galaţi a anunţat astăzi, printr-un comunicat de presă, că toate cele 24 de microcentrale de cartier sunt gata şi puse în funcţiune. Cu toate acestea, din cauza „stării deplorabile” a unor subsoluri de bloc aflate în administrarea unor asociaţii de proprietari, furnizarea de energie termică la aceste imobile a fost sistată, până la remedierea situaţiei.
Primăria municipiului Galați anunţă că a finalizat investiția, în valoare de 2.638.520 de lei (fără TVA), pentru transformarea celor 24 de puncte termice (PT) și stații de căldură (SC) în microcentrale de cartier. „Toate cele 24 de microcentrale de cartier sunt puse în funcțiune și furnizează agent termic pentru aproximativ 6.000 de apartamente și mai multe instituții publice”, anunţă comunicatul Primăriei.
Avarii în subsoluri, la blocurile cu instalaţii neverificate
Din păcate, se pare că nu toate asociațiile de proprietari primesc agent termic, fiindcă în unele cazuri, acestea nu s-au îngrijit să verifice instalația blocurilor și să se asigure că aceasta este pregătită să transporte agentul termic către consumatori.
„Din cauza stării deplorabile a subsolurilor unor blocuri și a instalațiilor degradate aflate în administrarea asociațiilor de proprietari, SC Calorgal SA s-a confruntat cu o serie de avarii, motiv pentru care operatorul a fost obligat să sisteze furnizarea de agent termic pentru câteva imobile, întrucât pierderile de apă erau foarte mari. Din cele 12 blocuri arondate PT 50 din cartierul Micro 14, primesc agent termic nouă dintre ele. Căminele 1 și 2 și blocul B nu sunt alimentate, din cauza problemelor apărute în subsolul acestora și pe rețea”, se afirmă în comunicatul citat.
Calorgal va sprijini asociaţiile pentru remedierea defecţiunilor
Responsabilitatea întreținerii instalației din interiorul blocurilor revine asociațiilor de proprietari, reaminteşte sursa citată, continuând: „Reprezentanții acestora beneficiază însă de sprijinul SC Calorgal SA pentru rezolvarea problemelor, în așa fel încât să fie reluată cât mai repede furnizarea căldurii pentru toate apartamentele arondate. Sincope în alimentarea cu energie termică au mai apărut la PT CSG din cartierul Micro 40, din cauza furtului termoizolației unor conducte primare, și la SC 32 din Micro 19 – din cauză că unii dintre cetățenii ale căror apartamente au fost debranşate de la rețea nu și-au blindat instalația”.
„Tariful de principiu” propus de Calorgal şi aprobat de Consiliul Local Galaţi este de 395,4852 lei/Gcal, pentru energia termică produsă pe bază de gaz metan şi distribuită prin cele 24 centrale termice zonale, începând cu decembrie 2018. Acest tarif urmează a fi ajustat după o perioadă de aplicare de minimum trei luni.