Târgul de Toamnă, manifestare devenită tradiţională la Galaţi, se va desfăşura anul acesta în perioada 20-22 septembrie.
Ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, Târgul de Toamnă se va desfăşura, ca de obicei, în Piaţa Centrală din Galaţi. Pe lângă producătorii agricoli autohtoni de legume şi fructe, organizatorii au pregătit un adevărat festin culinar pe tot parcursul evenimentului. Nu vor lipsi preparatele la grătar, pastrama de berbecuţ sau mâncărurile la ceaun, toate stropite cu must, vin, bere şi alte licori din prune, caise, piersici şi pere.
Printre participanţi se vor afla producători agricoli, firme care comercializează produse tradiţionale, peşte, carne, lactate, vin, panificaţie, patiserie, conserve, produse apicole, flori. Vor fi prezenţi, de asemenea, crescători de porumbei şi animale de companie, precum şi meşteri populari.
Deschiderea oficială a Târgului de Toamnă va avea loc pe 20 septembrie, la ora 9.30. În programul artistic pregătit de organizatori figurează muzică şi dansuri populare, cei mai cunoscuţi solişti invitaţi fiind Lucian Vintilescu, Mioara Velicu, Gelu Voicu, Constantin Bahrin, Aurică Totolici, Mandola Munteanu şi Marieta Ion.