METEOROLOGII PROGNOZEAZĂ PLOI ABUNDENTE, VÂNT PUTERNIC ȘI NINSORI VISCOLITE LA MUNTE

METEOROLOGII PROGNOZEAZĂ PLOI ABUNDENTE, VÂNT PUTERNIC ȘI NINSORI VISCOLITE LA MUNTE
Vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării
Administrația Națională de Meteorologie prognozează ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori viscolite la munte și o răcire accentuată a vremii.
O informare meteo intră în vigoare de duminică (ora 21:00) și rămâne valabilă până joi (ora 10:00).
Potrivit meteorologilor, din noaptea de duminică spre luni (5/6 octombrie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest în întreaga țară. Cantitățile de apă vor fi însemnate, urmând să se acumuleze între 25 și 50 l/mp, iar în Muntenia, Dobrogea și Moldova se vor înregistra local 70–100 l/mp, mai ales în intervalul luni seară (6 octombrie) – miercuri dimineață (8 octombrie).
În Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi perioade cu lapoviță și ninsoare, iar în cursul zilei de marți (7 octombrie) este posibil să ningă viscolit, urmând să se depună un strat de zăpadă.
Vântul va avea intensificări temporare în sud, în est, la munte și pe arii restrânse în restul țării, cu viteze de 45–55 km/h, iar în cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogei, centrului și sudului Moldovei, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele pot atinge și depăși 60–70 km/h.
Vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime între 12 și 18 grade Celsius și minime între 3 și 12 grade.
Citește și:
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News





_4f88515c25_a3b9209761.webp)





