Cetățean bulgar, depistat conducând un ansamblu rutier care avea remorca neînmatriculată

Cetățean bulgar, depistat conducând un ansamblu rutier care avea remorca neînmatriculată
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări pe numele unui cetățean bulgar, care tracta o remorcă neînmatriculată.
În data de 05 aprilie a.c., în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean bulgar, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un autoturism și o remorcă, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Bulgariei.
”Cu ocazia efectuării controlului, colegii noștri au constatat că remorca atașată nu este înregistrată sau înmatriculată. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate” a declarat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Galați, Inspector principal de poliție Suzana Corcodel.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:31 - Confuzie în jurul negocierilor SUA-Iran. Trump spune că nu există o notificare oficială din partea Teheranului
- 20:27 - Franța se alătură eforturilor SUA pentru un acord cu Iranul. Macron vorbește despre o misiune în Strâmtoarea Ormuz
- 19:35 - Gică Hagi, mesaj înaintea meciului cu Georgia: „Trebuie să jucăm cu onoare pentru România”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News













