În perioada 12-23 iunie 2023, 9 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, recrutați din sursă externă, au parcurs un modul de inițiere în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare.

Activitatea a fost structurată pe 3 componente: teoretică, realizată de către formatori din cadrul Centrului de Formare și Perfecționare a Polițiștilor „Nicolae Golescu” Slatina, teoretică-aplicată și practică, ambele realizate pe raza municipiului Galați, atât în poligonul interior cât și la exterior de către instructori din cadrul I.P.J. Galați – Serviciul Pregătire Profesională.

Obiectivul acestor activități a fost dezvoltarea capacităților și abilitaților polițiștilor în domeniul instrucției tragerii cu armamentul din dotare, în vederea manipulării acestuia în condiții de siguranță cât și folosirea în situații specifice, polițiștii participând la mai multe ședințe de tragere.

”Una dintre prioritățile instituției noastre este pregătirea profesională a polițiștilor astfel încât aceștia să fie capabili în orice moment, în cadrul activităților de serviciu desfășurate, să intervină prompt, conform prevederilor legale, pentru siguranța comunității. Pentru asigurarea unui serviciu polițienesc de calitate pentru cetățeni, polițiștii din structurile de pregătire profesională derulează zilnic activități specifice” au precizat reprezentanții IPJ Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDepistat la volan deși avea permisul anulat. A fost reținut pentru 24 de ore
Articolul următorAlertă militară: Un angajat al bazei Mihail Kogălniceanu a declasificat informații confidențiale!