La data de 22 iunie 2023, în jurul orei 13:00, două echipaje de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Galați, folosind semnalele acustice și luminoase de la autospecialele din dotare, au interceptat, blocat și oprit în traficul rutier, pe strada Laminoriștilor, din municipiul Galați, un autoturism al cărui conducător auto, un bărbat cu vârsta de 42 de ani, despre care se cunoștea faptul că avea anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier.

Bărbatul a fost condus la sediul secției de poliție, unde, după audierea sa, precum și după administrarea materialului probator în dosarul penal întocmit pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi, 23 iunie 2023, bărbatul reținut va fi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentGrindeanu a vizitat astăzi Podul suspendat peste Dunăre și a anunțat că inaugurarea va fi pe 6 iulie
Articolul următorStagiu complex de pregătire al polițiștilor încadrați direct la IPJ Galați