Jandarmii gălățeni au răspuns zilele trecute la un apel la 112 care privea un scandal în familie. Soțul indig nat de comportamentul nevestei a sunat la numărul unic de urgență pentru a o reclama.

Ajunși la ușa apartamentului jandarmii au constatat de unde vine supărarea bărbatului. Comportamentul soției era dictat de însuși Bacchus, care a făcut-o să-și piardă cumpătul și să-l înjure de toate neamurile, pornind de la originile materne ale acestuia.

Jandarmii gălățeni s-au transformat într-un fel de consilieri maritali și au reușit să aplaneze conflictul. Femeia a înțeles că nu îi face bine acest tip de comportament și s-a liniștit. Măsură pecuniară nu a fost luată, doar au atenționat-o verbal.

”Uneori, o vorbă face mai mult decât o amendă.” spun jandarmii gălățeni care au intervenit la acel incident și care au aplanat conflictul.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentTânăr de 21 de ani, depistat la volan fără permis
Articolul următorPolițist agresat de doi indivizi la ieșirea dintr-o agenție de pariuri din municipiul Galați