În urma apariției în spațiul public online, la data de 4 iulie 2023, pe un site de socializare a unei postări în care a fost prezentată și o filmare video cu un autoturism care se deplasează pe DE 581 și care tractează o remorcă încărcată cu saci fără a fi respectate condițiile de siguranță în traficul rutier, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați a comunicat măsurile care au fost luate de polițiștii gălățeni împotriva șoferului care transporta rumeguș în saci de rafie.

În cursul zilei de ieri, 06 iulie 2023, în jurul orei 15:15, un echipaj de poliție din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci – Postul de Poliție Movileni a observat în traficul rutier pe DE 581, același ansamblu auto, identic cu cel din imaginea video, respectiv un autoturism cu o semiremorcă fără obloane încărcată cu saci, care se deplasa dinspre municipiul Tecuci către localitatea Munteni.

Polițiștii au procedat la oprirea acestui ansamblu auto și la verificarea documentelor conducătorului auto și a mărfii transportate. Au stabilit că este vorba de un bărbat de 60 de ani, din municipiul Tecuci, cu permis de conducere valabil care transporta rumeguș ambalat în saci de rafie, având documente valabile în acest sens.

A fost a luat măsura sancționării contravenționale, pentru nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor şi al obiectelor în sau pe vehicule, conform prevederilor OUG 195/2002, art.101 punctul 13.

Totodată, s-a dispus scoaterea ansamblului auto în afara părții carosabile pentru remedierea situației constatate.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPoșta Română a livrat o scrisoare după 76 de ani. Nici expeditorul, nici destinatarul nu mai trăiesc
Articolul următorLuni, 10 iulie, se va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema ”100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei”