Sindicatele italiene au rămas singura piedică în vânzarea Combinatului Siderurgic de la Galaţi, după ce grupul ArcelorMittal a anunţat că a acceptat toate noile condiţii stabilite de autorităţile din Peninsulă pentru preluarea celei mai mari oţelării din Europa, Ilva Taranto.
ArcelorMittal a promis că va investi 4,2 miliarde de euro la combinatul din sudul Italiei, inclusiv 1,2 miliarde de euro pentru majorarea productivităţii şi 1,15 miliarde de euro pentru reducerea poluării, se arată într-un comunicat al celui mai mare producător de oţel din lume, citat de agenţia Reuters.
În acelaşi timp, ArcelorMittal a cerut Guvernului de la Roma să sprijine negocierile sale cu sindicatele, pentru a ajunge la un acord final, în condiţiile în care intenţionează să reducă numărul de angajaţi de la 10.900 la 7.600, propunere respinsă de reprezentanţii salariaţilor de la Ilva.
Preluarea Ilva de către ArcelorMittal urma să aibă loc la 1 iulie, dar noul ministru italian al Industriei, Luigi Di Maio, a anunţat amânarea tranzacţiei până pe 15 septembrie, solicitând o ofertă „mult mai bună” privind locurile de muncă şi protecţia mediului.
Şase uzine europene, vândute în compensaţie
Comisia Europeană a aprobat cumpărarea Ilva de către ArcelorMittal, în luna mai, dar a condiţionat-o de „vânzarea unui pachet extins de active” din portofoliul celei mai mari companii siderurgice din lume, pentru a păstra concurenţa pe piaţa oţelului din Europa. În urma acestei solicitări, ArcelorMittal a decis să-şi vândă unităţile din Galaţi (România), Piombino (Italia), Skopje (Macedonia), Ostrava (Cehia), Dudelange (Luxemburg) şi Liege (Belgia).
Combinatul din Galaţi – cea mai mare oţelărie din România, cu aproximativ 5.600 de angajaţi – reprezintă cel mai mare dintre aceste active. ArcelorMittal a fost de acord să ofere şi finanţare cumpărătorului oţelăriei de la Galaţi, pentru a se asigura că unitatea va rămâne viabilă şi competitivă. Combinatul Siderurgic din Galaţi a fost cumpărat de ArcelorMittal în 2001.