Jandarmeria Galați a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.300 lei, cu ocazia desfășurării partidei de fotbal dintre Oțelul Galați și Dinamo București, ce a avut loc aseară, 11 mai, pe Stadionul Oțelul din Galați.  

În jurul orei 20:30, înaintea începerii partidei de fotbal, un grup de 26 suporteri ai echipei Dinamo București care au efectuat deplasarea la Galați, neorganizat, cu autoturisme personale, s-au provocat reciproc cu suporterii echipei gazdă în zona arenei sportive, fapt ce a impus luarea măsurii conducerii acestora la Secția 2 Poliție, în vederea identificării. Un număr de 19 suporteri au fost sancționați pentru provocarea și participarea la scandal, în locuri publice, cât și pentru săvârșirea în public de fapte sau gesturi obscene, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 15.300 lei. 

De asemenea, pentru 15 suporteri a fost aplicată și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competiții sportive de tipul meciurilor de fotbal pentru o perioadă de 1 an.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAproape 70 de Case de Presă s- au înscris în Clubul de Presă
Articolul următorOrdonatorii de credite ai instituțiilor şi autorităţilor publice au obligația de a reduce cu 10% cheltuielile cu bunurile şi serviciile aprobate anul acesta