Sâmbătă, 350 de voluntari plantează arbori în comuna Cuza Vodă

Sâmbătă, 3 noiembrie, 350 de voluntari sunt aşteptaţi să planteze arbori în comuna Cuza Vodă, alături de membrii echipei „Plantăm fapte bune în România”. 

Potrivit organizatorilor, iniţiativa „Plantăm fapte bune în România” deschide astfel sezonul împăduririlor de toamnă cu ajutorul voluntarilor. 33 de hectare vor deveni păduri în 15 localități din 13 județe ale țării în care 150.000 de puieți vor prinde rădăcini cu ajutorul a 6.500 de voluntari.

Se va împăduri o suprafaţă de patru hectare de teren

Primele acțiuni sunt programate în data de 3 noiembrie350 de voluntari sunt așteptați în localitatea Cuza Vodă din județul Galați pentru a împăduri o suprafață de patru hectare.

”În județul Galați vom planta aproximativ 15.000 de puieți forestieri de salcâm pe un teren de 4 ha, aparținând comunei Cuza-Vodă. Prin această acțiune de împădurire dorim să atingem mai multe scopuri, cel mai important fiind grija față de mediul care ne înconjoară, față de aerul pe care-l respirăm. Al doilea scop este conștientizarea celor din jurul nostru că natura este bolnavă și reacționează la diferiți factori de poluare și, nu în ultimul rând, urmărim atragerea cât mai multe persoane în acțiuni de voluntariat, în special a celor tinere”, a declarat Petru Sandu, coordonatorul acțiunii.

Unde se vor mai face împăduriri în perioada următoare

Localitățile în care vor fi organizate acțiuni noi sunt: Topoloveni – județul Argeș, Moinești – județul Bacău, Jegălia – județul Călărași, Țaga – județul Cluj, Șotânga – județul Dâmbovița, Grecești – județul Dolj, Cuza-Vodă – județul Galați, Popești-Leordeni – județul Ilfov, Tătaru – județul Prahova, Cralovăț – județul Timiș și Mihăiești – județul Vâlcea.

Completări ale plantațiilor existente vor fi realizate la Fântânele și Zerind – județul Arad, Lețcani – județul Iași și Sînmihaiu Român – județul Timiș.

Terenurile care vor fi împădurite sunt fără vegetație forestieră și sunt predispuse sau afectate de diferite procese de degradare (eroziune pluvială, alunecări de teren, sărăturare, poluare sau eroziune eoliană).

Partenerii naționali „Plantăm fapte bune în România” sunt JYSK, Bergenbier și Dedeman. Alături de ei, susțin financiar inițiativa Daikin, Electrica, FAN Courier, Groupe Renault România, Kaufland, SIXT România, Skanska și Yusen Logistics.

Participă cu voluntari Arcelor Mittal Galați, Electrica, Rompharm și Șantierul Naval Damen Galați.

Organizatorii acținii sunt Asociația EcoAssist, Primăria și Consiliul Local al Comunei Cuza Vodă.

Despre „Plantăm fapte bune în România”

Din 2011 şi până în prezent, 32.349 de voluntari au plantat și îngrijit 720.328 copăcei pe un total de 221 de  hectare de terenuri publice neproductive în 24 de judeţe. În 2013 inițiativa a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, iar de-a lungul anilor i s-au acordat zece distincții din partea comunității. Reprezentantul legal al inițiativei este Asociaţia EcoAssist din București.

 

Articolul precedentSăptămâna trecută, numărul gălățenilor cu viroze a crescut
Articolul următorÎn Galaţi a început deja montarea instalaţiilor de iluminat festiv