Marți după-amiază, la intrarea principală în Grădina Publică din municipiul Galați, a izbucnit un conflict spontan între un tânăr de 18 ani, ieșit la plimbare cu prietena și copilulul lor, în vârstă de un an, și doi adolescenți, frați.

Cei doi frați se certau între ei și își adresau injurii. Tânărul s-a arătat deranjat de faptul că cei doi frați se certau între ei și se înjurau și le-a cerut să înceteze. Mai apoi a urmat un scandal între cei trei, în urma căruia s-a ajuns și la agresiuni fizice.

Tânărul l-a lovit pe unul dintre adolescenți, în vârstă de 17 ani, cu o scândură în cap. Acesta fi vrut să își mai lovească o dată victima, dar a fost oprit persoanele din zonă. Victima a ajuns la Spitalul de Copii suferind o fractură cu înfundare la nivelul capului.

Adolescentul are nevoie de 40-50 de zile de îngrijiri medicale, iar raportul medico-legal a arătat că viața i-a fost pusă în pericol.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au cerut instanței arestarea preventivă a autorului, iar magistrații au dispus arestarea preventivă a tânărului de 18 ani pentru 30 de zile, acesta fiind acuzat de tentativă la omor.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentSUA avertizează că Rusia ar putea ataca sateliții pentru a perturba comunicațiile și serviciile GPS
Articolul următorRușii iau cu asalt Kievul. Sirenele au pornit iar – se așteaptă un nou bombardament. Cetățenii, trimiși în adăposturi